Istoric
Lucrările de construcție ale vechiului Stadion Steaua au început în martie 1973. Doar un an mai târziu, pe 9 aprilie 1974, avea loc meciul inaugural, pe care echipa Armatei avea să îl dispute în compania celor de la OFK Belgrad. În prezența a 30.000 de spectatori, Steaua termina la egalitate, 2-2, meciul cu sfert finalista Cupei UEFA din sezonul anterior.
Primul meci oficial jucat de Steaua în Ghencea s-a încheiat tot cu un 2-2, într-o zi de duminică, 28 aprilie 1974, în compania celor de la Steagul Roșu Brașov.
Deși ar fi existat planuri și cu 55.000 de locuri, capacitatea inițială a arenei a fost în cele din urmă de 32.000 de locuri. Ea a fost inevitabil redusă în 1991 la 28.365 de locuri odată cu trecerea de la gradenele de lemn la scaunele individuale. Tribuna principală avea la acel moment 126 de scaune pentru presă, 440 de locuri în loje VIP și 733 de fotolii.
La începutul anilor ‘90 au început și lucrările la instalația de nocturnă, inaugurată la 1 septembrie 1991 cu prilejul unui meci câștigat de Steaua cu 2-0 împotriva celor de la Dacia Unirea Brăila.
În 1996 stadionul trece printr-o nouă etapă de modernizare, cantonamentul de sub tribuna a doua fiind renovat la nivelul unui hotel de patru stele, iar utilitățile fiind aduse la standardele din acele timpuri. În 2006 are loc ultima intervenție, ocazie cu care arena este adusă la cerințele UEFA pentru găzduirea de meciuri în competițiile europene. O nouă tabelă electronică de marcaj a fost folosită începând cu 7 aprilie 2007. Toate îmbunătățirile păreau însă că doar amână inevitabilul, stadionul oferind un confort tot mai redus publicului și având foarte des probleme cu sistemul de drenaj.
Timp de 41 de ani, însă acest stadion a fost martorul unor performanțe care, pe bună dreptate, au intrat în cartea de istorie a fotbalului românesc și, deloc întâmplător, a ajuns să fie denumit “Templul fotbalului românesc”.
Iată câteva dintre momentele de referință:
- 9 aprilie 1974 – meci inaugural: Steaua – OFK Belgrad 2-2
- 28 aprilie 1974 – primul meci oficial: Steaua – Steagul Roșu 2-2
- 08 mai 1974 – prima victorie în Ghencea: Steaua – Poli Timișoara 2-0
- 10 noiembrie 1974 – prima înfrângere: Steaua – Sportul Studențesc 2-3
- 29 septembrie 1976 – primul meci european: Steaua – FC Bruges 1-1
- 3 octombrie 1979 – cea mai mare victorie în cupele europene: Steaua – Young Boys Berna 6-0
- 5 iunie 1982 – prima apariție a lui Lăcătuș în Ghencea, pentru Brașov, Steaua – FC Brașov 2-1
- 6 noiembrie 1982 – Hagi, primul gol în Liga 1, (pentru Constanța): Steaua – FC Constanța 1-1
- 3 septembrie 1983 – debutul lui Lăcătuș pentru Steaua (hat-trick): Steaua – ASA Tg Mureș 5-0
- 16 aprilie 1986 – cea mai mare victorie a Stelei în Ghencea: semifinala CCE, Steaua – Anderlecht 3-0
- 18 mai 1986 – la primul meci acasă în calitate de campioană a Europei (vs Victoria 4-0), Steaua a fost întâmpinată nu doar de un stadion arhiplin, dar și de un aranjament unic, imprimat chiar pe gazon.
- 6 aprilie 1988 – a doua semifinală de CCE: Steaua – Benfica 0-0
- 7 decembrie 1988 – cea mai categorică victorie în campionat: Steaua – Corvinul 11-0
- 15 martie 1989 – primul hat-trick în cupele europene (Lăcătuș): Steaua – IFK Goteborg 5-1
- 5 aprilie 1989 – o nouă calificare într-o finală a Cupei Campionilor Europeni: Steaua – Galatasaray 4-0
- 6 mai 1990 – ultimul meci și ultimul gol al lui Hagi în Liga 1: Steaua – Corvinul 4-0
- 1 septembrie 1991 – primul meci în nocturnă: Steaua – Brăila 2-0
- 13 septembrie 1995 – prima victorie acasă în UCL, noul format: Steaua – Rangers 1-0, gol Didi Prodan
- 4 aprilie 1998 – cea mai mare diferență într-un Derby din campionat: Steaua – Dinamo 5-0
Naționala României a jucat primul dintr-o lungă serie de meciuri memorabile în Ghencea la 23 martie 1977, când tricolorii învingeau Turcia cu 4-0 într-un meci din Cupa Balcanică, iar 3 dintre marcatori erau steliști: Liță Dumitru, Iosif Vigu și Anghel Iordănescu. Trei săptămâni mai târziu România învingea Spania în preliminariile pentru Mondialul din 1978, în primul meci oficial jucat în Ghencea.
Timp de 32 de ani echipa națională a obținut pe Stadionul Steaua victorii memorabile ce aveau să o ducă la trei turnee finale de Campionat Mondial (1990, 1994 și 1998) și la două Campionate Europene (1996, 2000).
Prunea, Gică Popescu, Prodan, Belodedici, Răducioiu, Dan Petrescu, Hagi, Dorinel Munteanu, Sabău, Lupescu, Ilie Dumitrescu – primul 11 al echipei care a învins Belgia cu 2-1 în drumul spre CM din SUA 1994
Perioada de aur a echipei naționale va fi mereu legată de acest loc. România a învins aici Spania, Danemarca, Belgia, Țara Galilor, Irlanda, iar cei prezenți în tribune au avut șansa de a vedea pe viu jucători uriași ai fotbalului mondial, de la Zidane, Schmeichel, Deschamps, Zubizarreta, până la Butragueno, Scifo, frații Laudrup, Figo, Ian Rush, Maldini sau Del Piero.
Iată câteva dintre bornele naționalei pe Stadionul Steaua:
- 23 martie 1977 – primul meci al României în Ghencea: România – Turcia 4-0
- 10 septembrie 1986 – revenirea în Ghencea a naționalei: România – Austria 4-0
- 15 noiembrie 1989 – calificare la Mondiale după 20 de ani: România – Danemarca 3-1
- 20 mai 1992 – Probabil cea mai bună repriză din istoria naționalei
- 29 martie 1997 – Gică Popescu, 4 goluri într-un meci la națională: România – Liechtenstein 8-0
- 23 – 31 mai 1998 – Stadionul Steaua a găzduit mai multe meciuri de la Campionatul European de Fotbal U21, inclusiv finala dintre Spania și Grecia, scor 1-0.
- 5 iunie 1999 – Hagi revine la națională: România – Ungaria 2-0
- 8 septembrie 1999 – ultimul gol al lui Hagi la națională: România – Portugalia 1-1
- 9 septembrie 2009 – ultimul meci al naționalei: România – Austria 1-1
După patru decenii încărcate de momente memorabile, cu performanțe sportive unice, uriașe emoții și nenumărate bucurii, la 3 ani după ultimul meci oficial (22 martie 2015), în august 2018, vechiul stadion Steaua a fost demolat.
Prezent
Stadionul Steaua a fost reconstruit ca parte a angajamentului Guvernului României față de UEFA pentru găzduirea de către orașul București a 4 meciuri din cadrul turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020. Pe parcursul competiției, noile stadioane printre care și acesta au fost folosite ca baze de antrenament de echipele care au evoluat la București (Macedonia de Nord, Ukraina, Austria și Elveția).
Stadionul a fost ridicat pe amplasamentul vechii arene, dar a fost adus cu 20 de metri mai aproape de Bulevardul Ghencea. Pentru proiectarea şi realizarea construcţiei, Compania Națională de Investiții a selectat o asociere de 3 companii româneşti, având ca Antreprenor general Construcţii Erbaşu S.A., alături de Concelex şi Terragaz Construct. Echipa de proiectare a fost formată din Graphic Studio (arhitectura), Popp si Asociații (structuri de rezistență) și MC General Construct (instalații), respectiv Construcții Erbașu și Popp și Asociații (proiectant general).
Noul proiect s-a dorit a fi o construcție modernă, polivalentă, care să ofere sportivilor condiții excepționale pentru performanță, dar și o experiență de calitate publicului spectator. Rezultatul este un complex multifuncțional cu peste 800 de încăperi, desfășurat pe o suprafață construită de 82.000 m² care întrunește cele mai înalte standarde în domeniu la nivelul anului 2021, când lucrarea a fost finalizată.
Durata construcției a fost de 818 zile, de la momentul începerii demolării vechii construcții și până în ziua recepției celei noi. (2 ani, 2 luni și 26 de zile). Spre comparație, Arena Națională a fost gata în 3 ani, 8 luni și 19 zile.
- 27 noiembrie 2020 – construcția este finalizată și începe etapa de testare și recepție
- 4 iunie 2021– stadionul este dat în folosința Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”
- 8 iunie 2021 – primul antrenament al unei echipe de fotbal pe gazonul noul stadion (Macedonia de Nord)
Inaugurarea noului stadion a avut loc la 7 iulie 2021 cu ocazia unui meci amical defășurat în compania aceluiași adversar ca în 1974, OFK Belgrad. De data aceasta scorul nu a mai fost egal, Steaua impunându-se categoric, cu 6-0 în fața a 15.000 de spectatori. În pofida interesului mare, din cauza restricțiilor impuse de pandemie nu au putut fi scoase la vânzare decât jumătate din numărul de bilete posibile.
În acceași zi clubul Steaua a marcat aniversarea a 35 de ani de la victoria de la Sevilla în prezența eroilor de atunci și a retras tricoul cu numărul 7 purtat de legenda sa, Marius Lăcătuș, în semn de omagiu pentru întreaga sa carieră.
Terenul de fotbal este de dimensiuni standard, cu o lungime de 105 m și o lățime de 68 m. Suprafața de joc este acoperită cu gazon natural ranforsat cu fibră sintetică și permite organizarea de meciuri de fotbal, dar și de rugby. Sub aceasta există o instalație complexă care cuprinde sisteme performante de irigații, drenaj, degivrare și încălzire pentru sezonul de iarnă.
Arena dispune de 4 vestiare ultramoderne, spații de relaxare pentru sportivi, punct medical, cabinet anti-dopping, sală de conferințe, mai multe încăperi multifuncționale, zonă de birouri.
Sub tribune se află 8 săli de antrenament pentru diferite sporturi (tenis de masă, box, judo, lupte, haltere, tir, sală de fitness și forță), un hotel cu 24 de camere duble și noul sediu al Steaua TV.
Sub acoperiș este montat un sistem de iluminat ambiental, similar cu cel de la stadioanele echipelor Juventus, Atletico Madrid sau Chelsea care permite realizarea de coregrafii de jocuri de lumini sincronizate pe muzică. Pe fațada arenei este montat un afișaj care permite redarea de mesaje text de dimensiuni mari.
Datorită facilităţilor construcţiei, a condiţiilor oferite pentru desfăşurarea meciurilor, pentru refacere, recuperare, cazare şi operare, stadionul „Steaua” a fost clasificat în august 2021, în urma unei inspecții UEFA, în Categoria 4 – Elite, cea mai înaltă acordată de forul european.
În cadrul Anualei de Arhitectură București 2021, ediția a XIX-a, proiectul Stadionului „Steaua” a primit distincția „Arhitectura și investițiile publice”, la secțiunea Arhitectură construită / Arhitectură publică.
Facilități
- Gazon hibrid (natural, ranforsat cu fibră sintetică), dotat cu degivrare, drenaj, sistem de irigație și încălzire
- 4 Vestiare pentru sportivi, 4 vestiare pentru antrenori, 2 vestiare pentru arbitri, 2 săli de încălzire, 1 birou pentru delegatul de joc
- 300 de locuri pentru persoane cu dizabilități
- 2678 locuri VIP
- 150 de locuri la masa presei
- 40 de loje (472 de locuri)
- Hotel cu 24 de camere duble
- 574 locuri de parcare
- Sky Bar
- 2 Restaurante
- 980 mp de spatii comerciale, 2 magazine și 28 de chioșcuri de alimentaţie publică
- Muzeul Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” de 1300m2
- Sala de conferințe de presă de 135 de locuri
- 822 de încăperi
- Săli de ședințe, săli de lucru media
- Sistem audio cu 54 de boxe
- Sistem de lumini DMX
- Proiectoare LED ce permit transmisii UHD 4K, cu durată de viață de 60.000 de ore
- 8 săli de antrenament: (tenis de masă, box, judo, lupte, haltere, tir, sală de fitness)
- Sală de forță și recuperare
Informații suplimentare despre arenă puteți obține și de pe site-urile companiilor care au contribuit la construcția stadionului:
Media
În mod justificat, reconstrucția stadionului Steaua a generat un interes public deosebit. Iată câteva dintre articolele relevante referitoare la apariția noii arene. [Citește mai departe]
Viitor
Stadionul Steaua poate să devină la fel de atractiv în oricare dintre zilele săptămânii, pentru toți cei care îi trec pragul, indiferent dacă o fac pentru un eveniment sportiv sau nu.
Vrem ca acest complex să devină o gazdă firească, regulată, pentru unele dintre cele mai dragi evenimente ale comunității. Stadionul Steaua nu trebuie să rămână un spațiu exclusiv al emoției sportive, ci poate să îi adauge acesteia toată bucuria și împlinirea evenimentelor sociale care sudează comunitatea din proximitatea arenei.
Diversitatea spațiilor existente oferă organizatorilor de evenimente prilejul să ia în considerare această locație pentru manifestări extra-sportive dintre cele mai variate. Opțiunile multiple, modul în care spațiile sunt interconectate, facilitățile deja instalate fac din Stadionul Steaua una dintre cele mai complexe construcții ce poate găzdui evenimente socio-culturale.
Vă invităm să scriem împreuna următoarele pagini ale istoriei acestei arene.